Ministerul Justiţiei anunţă, vineri, că a doua campanie de selecţie de candidaţi pentru şefia DNA va fi demarată pe 6 august şi va ţine o lună, interviurile urmând a fi susţinute la începutul lunii septembrie, iar o concluzie să fie prezentată pe 6 septembrie.
Întâlnirea România-Polonia din cadrul Cupei Davis, contând pentru turul III (play-off) al Grupei Zonale II Europa/Africa, va avea loc la Cluj-Napoca.
Două noi localități clujene urmează a fi racordate în perioada imediat următoare la rețeaua publică de apă a județului.
Peste jumătate de milion de lei îi va costa pe clujeni organizarea evenimentului dedicat Zilei Naţionale a României şi Revelionul 2019.
Începând cu anul universitar 2018-2019, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai deține o nouă acreditare internațională din partea Association of Chartered Certified Accountans (ACCA).
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor anunță introducerea programării on-line în vederea depunerii cererilor pentru eliberarea actului de identitate și stabilirea reședinței.
Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, într-o emisiune TV, că autostrada Sebeş-Turda va fi gata în totalitate în vara anului 2019.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNTS) organizează, vineri, o primă grevă de avertisment, ei fiind nemulţumiţi de modificările Legii Salarizării.
Aproape 19.000 de candidați şi-au depus dosarele de înscriere pentru cursurile de licență și master la zi și la distanță la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.