Ce mai așteaptă PSD, de ce nu-l trântește pe Liviu Dragnea, de ce își leagă destinul de toanele unui om care are potențialul de a pulveriza partidul, de ce nu se reformează? Este o problemă falsă.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a declarat, vineri, că membrii Consiliului nu sunt de acord cu înfiinţarea secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, precizând că aceasta nu este necesară.
Comisia specială pentru Legile justiţiei a adoptat, joi, înfiinţarea „Secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie”, PNL şi USR votând împotrivă.
Comisia specială pentru legile justiţiei a adoptat, joi, un amendament la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară care prevede că încadrarea procurorilor DNA se face în urma unui concurs, stabilind, totodată, şi criterii noi – vechime de cel puţin 8 ani şi să nu fi fost sancţionaţi.
Comisia specială pentru pentru legile Justiţiei a reluat joi dezbaterile pe marginea proiectului de modificare a Legii de organizare judiciară, în condiţiile în care PSD şi-a schimbat punctul de vedere asupra Statutului magistraţilor, adoptat de comisie săptămâna trecută.
Fostul ministru de Interne Cristian David a fost condamnat, marți, de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzat de DNA că a primit mită de 500.000 de euro.
Fostul preşedinte CSM, Horaţius Dumbravă, se întreabă, într-o postare pe Facebook, în urma publicării deciziei Secţiei pentru Procurori după controlul Inspecţiei Judiciare la DNA, cum este posibil să "ai dosare cu suspecţi aflaţi în funcţii publice şi să nu dai soluţie?"
Decizia instanţei supreme, de a respinge contestaţia lui Liviu Dragnea la punerea sub sechestru a bunurilor, este una parţial nelegală, susţine avocatul preşedintelui PSD, Flavia Teodosiu.
Mirela Chera, martor în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru infracţiuni în legătură cu angajarea fictivă a două persoane la DGASPC Teleorman, a declarat în faţa judecătorilor de la ÎCCJ că preşedintele CJ "era Dumnezeu" în judeţ.