Societatea Black Sakura SRL anunță că a implementat proiectul "Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar", finanţat prin schema de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 06 mai 2022.
Cu o valoare estimată de peste 191.000.000 de lei, proiectul de investiție a fost propus de CJ Cluj și aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de NV ca proiect de importanță strategică majoră, eligibil a fi depus pentru finanțarea europeană în cadrul Programului Operațional Regional POR 2021 – 2027.
Sunt nu mai puțin de 13 obiective (clădirea castel, mănăstire, Biserica de lemn, altar de vară, Casa Ady Endre, Casa Albă, teatru de vară, Mausoleu, Casa de pe stâncă, etc) care vor intra într-o restaurare-reabilitare pentru a valorifica potențialul domeniului de la Ciucea.
Investiția are o valoare totală de peste 37,3 milioane de lei, iar proiectul urmează a fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Proiectul va fi implementat în Cluj Napoca, prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 - 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4.1., Acțiunea 4.1.1.
Proiectul va fi implementat în Cluj Napoca, prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 - 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4.1., Acțiunea 4.1.1.
SC PUIUL REGAL SRL anunta finalizarea proiectului cu titlul ”Relansare activitate economica in contextul crizei COVD-19”.
Fermierii români anunță noi proteste de amploare la nivel național în următoarea perioadă, în cazul în care autoritățile nu vor interice tranzitul și importurile produselor agricole din Ucraina.
Primarul Emil Boc spune că toate proiectele pe fonduri europene, cu termen de finalizare până la 31 decembrie 2023, sunt în grafic.