Chuck Norris are 84 de ani, dar se menţine în formă și susţine că "se simte ca la 48 de ani".
John Cena a apărut "dezbrăcat" pe scenă la gala de decernare a premiilor Oscar, în momentul în care a prezentat premiul pentru cele mai bune costume, titlu care a fost câștigat de filmul ”Poor Things”.
La gala anuală a premiilor Oscar, ajunsă la cea de-a 96-a ediţie, vedetele din cinematografie s-au reunit duminică seara, în Dolby Theatre din Los Angeles, pentru decernarea câștigătorilor.
Vlăduța Lupău a plecat în peste ocean. Anunțul a fostă făcut de artistă în urmă cu câteva zile. Artista are organizate evenimente alături alţi artişti din ţară, inclusiv la Hollywood şi New York.
Superstarul de la Hollywood, Dustin Hoffman, a împlinit în 8 august 86 de ani. Laureatul a 2 premii Oscar nu se sfiește să vorbească despre originile sale evreiești și românești.
Cineastul american Willliam Friedkin, regizorul unor pelicule ca "Filiera franceză" (1971) şi "Exorcistul" (1973), a încetat din viaţă luni, la vârsta de 87 de ani, a anunţat presa americană.
Actorii de la Hollywood au anunţat că vor organiza o grevă după ce negocierile dintre sindicatul lor şi studiourile cinematografice au eşuat. Artiștii se tem că ar putea fi înlocuiţi de Inteligenţa Artificială.
Agentul lui Treat Williams a confirmat decesul actorului într-o declarație pentru The Hollywood Reporter.
Raquel Welch a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, informează miercuri AFP. Conform unui anunţ făcut de managerul său, Rachel Welch "a murit în pace în această dimineaţă, după o scurtă boală".
Au fost atribuite premiile la cea de-a 80-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), marţi seară, la Los Angeles.
Recomandări: