CERT Transilvania a achiziţiont o ambulanţă 4x4, care va ajunge la clujenii ce locuiesc în zone izolate din Munţii Apuseni. Prima deplasare are loc la final de săptămână.
Pentru că nu există un avion sau elicopter special pentru transplant, se merge cu o cursă internă până la Cluj.
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a afirmat că în sistemul de sănătate ceea ce lipseşte este „calitatea umană” și că, dacă s-ar face un sondaj, "cam aproape de 100% din populație va spune de această problemă".
În această perioadă cu temperaturi foarte ridicate, pentru prevenirea incidentelor se recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare.
România are 280 de paturi pentru arşi, 68 dintre acestea se află în spitalele din Capitală.
Serviciul de sfat medical pediatric prin telefon ALOPEDI asigurat de către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a împlinit cinci ani de activitate.
Creşterea salariilor în sistemul medical nu au schimbat nimic în privinţa şpăgii, recunoaşte un cunoscut medic din România.
Anul acesta a început cu stângul pentru cei care au luat examenul de medic specialist din sesiunea octombrie-noiembrie 2018. În ultima zi din anul trecut au expirat contractele de rezidenţi. Vestea bună este că de acum pot profesa.
Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj și cel de la care a pornit dosarul de corupție în cazul Lucan, a acordat „Premiile Anului 2018 pentru Curaj”, prin care își aduce aprecierea față de oamenii din sistemul de săn