Reprezentantul unei firme de consultanță crede că, în viitorul apropiat, românii vor prefera să rămână în orașele românești dezvoltate decât să plece în străinătate. Clujul este dat ca model.
Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, că salariile nu vor scădea, rămân cel puțin la fel sau vor crește, întrebat într-o conferință de presă la Deva.
Odată cu legea salarizării unitare, lefurile de la Consiliul Județean au crescut considerabil.
Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut în august cu 1,1% faţă de luna trecută, ajungând la 2.364 de lei, şi a crescut cu 13,9% faţă de august 2016, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
Primăria Cluj-Napoca a publicat lista veniturilor salariale ale propriilor angajați. Primarul are cel mai mare salariu.
Camera Deputaţilor a făcut publice indemnizaţiile pentru funcţiile de demnitate publică alese, precum şi salariile celor care ocupă funcţii în Serviciile instituţiei şi în birourile parlamentare, în plată la 30 septembrie, respectând astfel o prevedere din recent adoptata Lege a salarizării.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, i-a asigurat pe sindicaliştii din sănătate că nu vor exista scăderi salariale, ci numai creşteri, anunţul venind în contextul în care sindicatele se pregătesc de proteste.
România are cea mai mare inegalitate de venituri între minimul şi maximul de venituri realizate de cei care muncesc, a declarat marţi Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.
Nu ştiu dacă aţi observat, dar România este cotropită de paznici şi bodyguarzi, ori foarte tineri, raşi în cap şi umflaţi de muşchi, ori foarte seniori, slabi şi epuizaţi de ultimii 27 de ani în care nu şi-au găsit locul.