Elevii propun înlocuirea tezelor în acest an şcolar cu o altă formă de evaluare sumativă, arată un sondaj al Consiliului Naţional al Elevilor, la care au participat peste 60.000 de copii.
Aceasta va dispune, în premieră pentru România, de o grădină senzorială amplasată pe clădire și de un bazin propriu destinat hidroterapiei.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că terapiile intensive sunt pline în Europa şi SUA. „Nu există nicio îndoială că Europa este acum un epicentru al pandemiei", spune Tedros Adhanom Ghebreyesus.
De la începutul anului școlar și până pe 23 octombrie au fost înregistrate 6.725 de cazuri de îmbolnăvire cu Sars-CoV-2 la grupa de vârstă 0-19 ani.
Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că se ia în calcul varianta ca în acest an școlar să se renunțe la teze. În prezent, 2500 de școli din România sunt acum în scenariul roșu.
În mediul online, au apărut imagini în care o profesoară loveşte mai mulţi elevi.
La șase săptămâni de la deschiderea noului an școlar, peste 200 de elevi și cadre didactice din Cluj sunt infectate cu noul coronavirus, iar aproape jumătate din școli și grădinițe au trecut în scenariul 3.
Sunt luate măsuri antiepidemice severe de către unele autorităţi din Europa, care speră să oprească astfel răspândirea noului coronavirus. Cei aproape cinci milioane de locuitori ai Irlandei vor avea voie să iasă din casă doar cu un motiv întemeiat.
Numărul cazurilor de COVID-19 din școli crește de la o zi la alta. Aproape 200 de elevi și cadre didactice din Cluj sunt infectate cu noul coronavirus.
Recomandări: