În prima zi de şcoală, părinţii trebuie să completeze o declaraţie prin care îşi asumă faptul că nu vor duce copilul în colectivitate dacă prezintă simptome ale bolii COVID-19 sau dacă au intrat în contact cu cineva care a fost confirmat pozitiv.
Patriarhul Daniel a reacţionat la intenţia autorităţilor de a renunța la notele la ora de Religie din școli în favoarea calificativelor. Acesta i-a trimis o scrisoare ministrului Educaţiei, Monica Anisie, în care a spus că acest demers constituie „un afront” adus statutului acestei discipline şcolare.
În 14 septembrie începe şcoala. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că fiul său se va număra printre elevii care vor merge la școală, în septembrie.
Şefa Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc vorbeşte despre ce se va întâmpla cu educația copiilor de grădiniţă în următorul an școlar în contextul pandemiei de COVID-19.
Virgil Musta, medicul infecţionist de la Timişoara, spune că, pentru o educaţie de calitate, care presupune revenirea copiilor în şcoli, sunt necesare câteva măsuri de prevenire a răspândirii formelor grave de COVID-19 atât în rândul elevilor şi al dascălilor, cât şi al familiilor acestora.
Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit despre modul în care se va desfăşura noul an şcolar, în contextul pandemiei de coronavirus.
Se pregătesc schimbări majore la învăţământul de gimnaziu. În noile planuri-cadru pregătite de Ministerul Educației s-ar putea aplica de luna viitoare variantele: fără note din toamnă la Religie, Muzică, Desen și Sport, sau eliminarea materiilor Educație tehnologică și Dezvoltare personală.
În datele transmise de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul conferinţei de miercuri, a apărut o eroare cu privire la formula de calcul care stă la baza stabilirii celor trei scenarii care vizează desfăşurarea învăţământului preuniversitar, începând cu data de 14 septembrie.
Ministrul Sănătății, Nelu a venit în vizită la Prămăria Clujului.
Recomandări: