Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a achiziționat noi aparaturi și echipamente medicale, în valoare de 2.605.109 lei.
Un bărbat de 52 de ani din Satu-Mare și-a pierdut viața în urma unui accident cu scuterul, după ce patru spital nu s-au înțeles între ele ca să îi acorde îngrijiri medicale.
Este vorba de investiția Consiliului Județean Cluj la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”. Aceasta vizează creșterea eficienței energetice a celor două pavilioane, cu fonduri europene.
Municipiul Cluj-Napoca depune un proiect pentru „Digitalizarea Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca” prin fonduri PNRR.
Un nou obiectiv, din domeniul sănătăţii a fost implementat cu ajutorul fondurilor europene de către Consiliul Județean Cluj.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello" și-a suplimentat liniile de gardă la ATI, astfel că secția funcționează în regim non-stop, 24 de ore din 24 și este deservită de personal medical calificat.
Renovarea Clinicii de Obstetrică și Ginecologie "Dominic Stanca" din Cluj-Napoca este în toi. Maternitatea se reabilitează cu 250.000 de euro, bani strânși de Fundația Metropolis, cu ajutorul partenerilor Untold și Sports Festival.
Consiliul Județean Cluj a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziționarea aparaturilor și a echipamentelor medicale de înaltă tehnologie cu care va fi dotat Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila afirmă că primul spital regional va fi inaugurat cel mai probabil în anul 2027, fiind vorba despre spitalul de la Iaşi, la scurt timp după acesta urmând a fi terminat şi cel din Cluj.