Trei persoane au murit, luni dimineaţa, într-un accident pe Drumul Naţional 7 - Valea Oltului, după ce o autodubă a pătruns pe contrasens şi a lovit un TIR. Şoferul vinovat era din Cluj.
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,7 s-a produs vineri, în Marea Egee, în apropiere de coasta de vest a Turciei, informează Reuters şi Institutul american de geofizică (USGS).
Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în zona Regionalei CFR din Cluj-Napoca. Patru persoane au ajuns la spital, printre care şi un copil.
Preşedintele Societăţii de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că numărul persoanelor decedate din cauza rujeolei a crescut la 21.
Solicitarea introducerii în procesul Colectiv a statului român ca parte responsabilă pentru plata daunelor, a fost respinsă, miercuri, de Judecătoria Sectotului 4, cauza fiind trimisă la Tribunalul Bucureşti pentru reunirea cu dosarul în care este cercetat Cristian Popescu Piedone.
Atacul a avut loc vineri seara în partea de sud a oraşului francez Lille, în zona stației de metrou. Printre victime se află și un minor.
Theresa May, premierul britanic, a declarat, joi, că Marea Britanie nu va ceda în faţa terorii, după atacul terorist comis miercuri în centrul Londrei, în urma căruia 4 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 40 au fost rănite.
11 persoane au fost salvate de sub hotelul din centrul Italiei distrus de avalanşă, dar 23 de oameni rămân dispăruţi, afirmă surse citate de postul RaiNews.
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă noaptea, în Clubul Bamboo din Capitală, acesta arzând în totalitate. 38 de persoane au ajuns la spital, 21 transportate de SMURD și SABIF, iar 17 cu mijloace proprii.
Recomandări: