Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, intitulată "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros", va fi dezbătută şi votată luni în plenul Senatului.
Bayern Munchen, campioana en titre a Germaniei, a învins în deplasare, cu scorul de 2-0, formaţia FC Union Berlin, duminică, într-o partidă contând pentru etapa a 26-a din Bundesliga, al cărei sezon a fost reluat în acest weekend, cu porţile închise, după o pauză de peste două luni, ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în starea de alertă, care prevede şi sancţiunile în cazul nerespectării acestor măsuri, intră în vigoare astăzi.
Premierul Ludovic Orban a anunţat că a dispus măsuri pentru fluidizarea traficului la graniţe şi a precizat că la Nădlac "a fost un val de veniri în ţară", determinat probabil de hotărârea CNSU de a menţine carantina instituţionalizata doar la cerere.
Frontiera naţională a fost tranzitată pe 16 mai de 31.743 persoane, dintre care doar 16.164 au intrat în ţară, restul de 15.579 fiind persoane care au ieşit din România, informează IGPF.
Sute de persoane aşteptă și azi să intre în România prin Vama Nădlac, care poate fi tranzitat ădupă o aşteptare de opt ore, din cauza aglomeraţiei.
Peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise sâmbătă, în condiţiile în care ţara încearcă să găsească un echilibru între asigurarea măsurilor de protecţie faţă de pandemia de COVID-19 şi revitalizarea sectorului turistic de care depinde în mare măsură economia greacă, transmite Reuters.
În 2020, pentru prima oară în peste zece ani, cele mai mari averi din Marea Britanie s-au diminuat din cauza pandemiei noului coronavirus, scrie duminică Sunday Times.
Echipa Borussia Dortmund s-a impus fără probleme, cu scorul de 4-0, în faţa rivalei Schalke 04 Gelsenkirchen, sâmbătă, cu ocazia reluării sezonului în prima ligă a campionatului de fotbal al Germaniei, cu porţile închise, după pauza forţată generată de pandemia de Covid-19.