Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, afirmă că există o mare deosebire între a scrie un text din iubire pentru trecut şi a te pricepe la trecut ca să îl examinezi.
Mihai Goţiu a declarat că nu se ştie dacă Ministerul Culturii a trimis datele tehnice solicitate de ICOMOS, în condiţiile în care UNESCO va trebui să ia în vară o decizie privind înscrierea sitului Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial.
În jur de 40.000 de semnături au fost strânse până vineri în cadrul campaniei civice "Fără Penali în funcţii publice", lansată în urmă cu trei săptămâni, a precizat senatorul USR de Cluj, Mihai Goţiu.
În Academia Română este continuitate, armonie şi consens, iar aici ideea de competiţie este una nu de persoane, ci de idei, a afirmat vineri preşedintele acestui for, Ioan-Aurel Pop.
Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, joi, că prefectul şi subprefectul vor fi asimilaţi cu secretarii de stat, potrivit noului Cod administrativ care se află în dezbatere parlamentară.
O echipă de cercetători a UUTCN efectuează studii de trafic, pentru diferite firme de transport, cu aparatură inventată de ei, folosind proiectele şi ca oportunităţi de învăţare şi chiar de acordare a unor burse pentru studenţi.
Senatorul USR Mihai Goţiu a declarat, joi, că formaţiunea politică pe care o reprezintă şi PNL, la care se vor adăuga probabil şi alte partide, vor depune o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei.
Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea formulată de PNL, USR şi ÎCCJ referitoare la modificările aduse Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
Accesul la fondurile europene pentru spitalele din România va fi mai facil, a anunţat, joi, Ministerul Fondurilor Europene (MFE), într-un comunicat de presă.