Lucrările la Autostrada Transilvania nu au fost suspendate, "ci doar a fost redus ritmul de lucru", aceasta este declaraţia ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, ca răspuns la o interpelare a deputatului clujean Mircia Giurgiu.
Posturile de director executiv al Direcţiei Juridice din Consiliul Judeţean şi de şef al Serviciului Juridic din aceeaşi instituţie au fost scoase la concurs.
Primul Centru de Permanenţă din Cluj se deschide în 1 august în cartierul Gheorgheni.
O organizaţie a persoanelor de etnie rromă cere Direcţiei de Sănătate Publică din Cluj prelevarea unor mostre de sol, apă şi aer pentru a verifica toxicitatea mediului în care locuiesc câteva mii de ţigani, groapa de gunoi de la Pata Rât.
Grupul de firme Mechel vrea să obţină un credit de peste 52 milioane de euro pentru refinanţarea creditelor contractate şi a capitalului de lucru.
Un bărbat a fost accidentat grav sâmbătă după-masa în timp ce lucra la dezafectarea unei hale din centrul Clujului.
Deputatul PSD de Dej Cornel Itu, fost angajat timp de 20 de ani la combinatul de celuloză şi hârtie Someş SA Dej, îi bate obrazul ministrului de Externe, Teodor Baconschi, pe care îl acuză că nu a sprijinit parteneriatul între compania din Dej şi un posibil investitor în companie conglomeratul chinez AVIC International.
Banca Naţională a României pune astăzi în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din aur dedicată aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga.
Cea mai mare companie clujeană de evaluare are o cifră de afaceri mai mare cu 7% în primul semestru al anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui anunţ al companiei.