Polițiștii clujeni au depistat în trafic, joi noaptea, 10 persoane la volan, deși se aflau sub influența substanțelor interzise.
ISU Cluj, împreună cu Serviciul de Ambulanță Cluj au acordat asistență medicală în prima zi a festivalului UNTOLD.
Autoritățile au anunțat că prima zi de desfășurare a festivalului UNTOLD 2023 a fost una fără evenimente negative.
Pompierii au intrat cu o scară în apartamentul unei femeie care nu a mai fost văzută de câteva zile.
Un conducător auto, în vârstă de 23 de ani, a fost interceptat, pe Autostrada A3, de radarul polițiștilor în timp ce se deplasa cu o viteză amețitoare de peste 200km/h.
Polițiștii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca au descoperit, în timpul unor controale, substanțe interzise ascunse în bagajele un cetăţean francez.
O mamă dintr-un sat clujean a solicitat ajutor pentru fetița sa, de 4 ani, care și-a obstrucționat căile respiratorii cu o gumă. Salvatorii clujeni au acționat la timp.
Doi frați, în vârstă de 19 și 20 de ani, au murit după ce au intrat cu autoturismul într-un copac.
O barză neagră, care este considerată o pasăre rară, a fost surprinsă într-o pădure a Parcului Natural Apuseni.