În timp ce studenţii pregătesc calendarul protestelor, în universităţi a răsunat, astăzi, Gaudeamus. Îmbrăcaţi festiv, rectorii, prodecanii şi profesorii de rang înalt au marcat oficial deschiderea cursurilor universitare. Ca de obicei, de la festivităţi nu au lipsit nici politicienii.
Reduceri de personal la Regia Autonomă de Drumuri Judeţene Cluj. 80 de oameni au plecat deja din instituţie, pe motiv că numărul angajaţilor era prea mare. Din 435 de angajaţi, regia mai are acum doar 355.
Primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene se vor transforma în mega-baroni locali din 2014. Vicepremierul Liviu Dragnea propune un proiect de descentralizare care va trece majoritatea instituţiilor în subordinea primăriilor şi a consiliilor judeţene. Şefii administraţiei publice locale vor primi mai multe atribuţii, dar şi mai mulţi bani pe mână.
Anul universitar a început astăzi, sub ameninţarea protestelor studenţeşti. Nemulţumiţi de sumele mici pe care guvernul le direcţionează spre educaţie, dar şi de lipsa de reacţie a ministrului la solicitările lor, tinerii ameninţă că vor ieşi în stradă.
Romanii sunt tot mai saraci si mai satui, iar liderii lor politici tot mai avuti si mai flamanzi. Descopera cat mai este de furat in Romania diseara, de la ora 22.15, cand Rares Bogdan intoarce o noua fila din romanul-fluviu „Ce tunuri mai pregatesc guvernantii” alaturi de 3 dintre cei mai buni si acizi jurnalisti de investigatii.
Lucrările de amenajare a zonei lacului din Gheorgheni, în valoare de o jumătate de milion de euro, sunt aproape finalizate. Peste aproximativ trei săptămâni, clujenii vor putea să se bucure de una dintre cele mai frumoase privelişti din oraş.
Aglomeraţie la cazarea studenţilor din anul I la Universitatea Babeş-Bolyai. Bobocii au venit încă de dimineaţă şi au stat la coadă câteva ore, până au reuşit să intre în camerele unde vor locui pe durata primului an de studiu, informează Realitatea TV Cluj.
Locuri de muncă pentru absolvenţii din Cluj. Cei care au terminat o facultate au putut să opteze astăzi, la Cluj Arena, pentru o paletă largă de joburi, de la farmacist la consilier juridic. În oferta angajatorilor au existat şi slujbe pentru absolvenţi de liceu sau de şcoli profesionale, informează Realitatea TV Cluj.
O femeie s-a trezit cu geamurile casei acoperite cu panouri de lemn. Un vecin a decis să se răzbune în acest fel pentru că ferestrele femeii dau spre curtea sa.