Clujenii sunt invitaţi să participe vineri de la ora 18:00 la un concert extraordinar la Muzeul Etnografic.
Clujenii care donează sânge luni şi marţi, 20-21 iulie 2015, primesc pe loc un bilet de o zi la Festivalul Untold. De asemenea, persoanele care donează până în 24 iulie 2015, în centrele de transfuzii din ţară, beneficiază de reducere la abonamentul festivalului: 199 de lei în loc de 289 de lei, preţ întreg.
Peste 50 de artiști tatuatori din întreaga lume vin la Untold, în cadrul primei ediții Tattoo Expo Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă.
Şaptesprezece finalişti, din care trei clujeni, au fost aleşi la preselecţia organizată de UNITER pentru Gala Tânărului Actor – HOP, care va avea loc la Costineşti în 8-11 septembrie 2015. Din juriu au făcut parte Radu Afrim, Dorina Chiriac, Radu Iacoban, Gabi Lupu şi Iris Spiridon. Alţi doi actori din Cluj fac parte din distribuţia celor patru spectacole alese la secţiunea "Grup".
Cel mai amplu proiect de terapie prin artă desfășurat întru-un spital din România va avea loc, pentru al treilea an consecutiv, în perioada 20 iulie - 5 august 2015, la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.
Organizatorii #Day15 "Reach the Sky!” au prelungit termenul limită de înscriere pentru masa gourmet, în scop nobil, la 50 de metri deasupra Clujului de duminică, 19 iulie 2015, eveniment ce va avea loc pe platoul din fața Centrului de cultură urbană Casino din Parcul Central Cluj-Napoca.
Documentarul clujean "Chuck Norris vs Comunism", de Ilinca Călugăreanu, se numără printre cele 23 de producţii selectate în competiţia celei de-a 21-a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo, care se va desfăşura în perioada 14 - 22 august.