Parcursul european din sezonul trecut i-a propulsat pe “feroviari” peste 100 de locuri în ierarhia coeficienților UEFA.
CFR Cluj continuă campania de achiziții, iar după transferul lui Debeljuh și acordul cu Vojtus, “feroviarii” își doresc un alt atacant.
Dacă plecarea mijlocașului croat la Istanbul Bașakșehir va fi confirmată, “feroviarii” s-au orientat spre un fotbalist cu 12 selecții în naționala României.
Atacantul celor de la Astra Giurgiu susține că nu mai dorește să evolueze în Liga 1, iar campionii și-au îndreptat atenția spre un alt vârf.
"Feroviarii" o vor întâlni pe Dinamo Zagreb în al doilea tur preliminar din Champions League. Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, este încrezător în șansa echipei sale.
Antrenorul campioanei a inclus doi noi jucători pe lista pentru partida împotriva campioanei Croației.
Mijlocașul în vârstă de 30 de ani va părăsi formația clujeană și se va transfera la o formație deja calificată în grupele Ligii Campionilor.
Antrenorul campioanei a cerut conducerii întăriri după succesul chinuit de pe terenul Academicii Clinceni.
Alexandru Păun (25 de ani) a revenit în lotul campioanei și a jucat pe final în partida de la Clinceni. În acelaşi timp fotbalistul grupării din Gruia a ținut să lămurească întreaga poveste legată de infectarea cu COVID-19.
Recomandări: