Formația clujeană a anunțat că ar putea să nu dispute jocul din această seară din cauza faptului că cei de la CS U Craiova nu au respectat protocolul impus de LPF și FRF în ceea ce privește testările.
Goalkeeper-ul campioanei va părăsi formația din Gruia la finalul sezonului și deși se credea că va ajunge în Arabia Saudită, destinația sa ar putea fi alta.
“Feroviarii” consideră că au fost tratați diferit față de rivalii din Oltenia în ceea ce privește frecvența testărilor pentru COVID-19.
Dacă una dintre cele două echipe învinge diseară, atunci este campioană. Dar, ce se va întâmpla dacă meciul se termină la egalitate? Acest scenariu va fi discutat la Casa Fotbalului, azi, de la ora 12:00, când va începe şedinţa Comitetului Executiv al FRF.
Fostul antrenor al formației din Gruia îi va susține pe "feroviari" în jocul de la Craiova, care va decide campioana din Liga 1.
Formația U19 a clubului din Gruia a fost învinsă în semifinalele competiției de Viitorul Constanța, scor 2-1.
Antrenorul campioanei s-a aflat în spital în ultimele zile din cauza infectării cu COVID-19 și nu a fost prezent la ultimele două partide ale formației sale.
Campionii au reușit să se impună pe Național Arena, însă sunt obligați să câștige și la Craiova pentru un nou titlu în Liga 1.
Campionii au reușit să se impună pe terenul roș-albaștrilor, scor 2-0, iar finala campionatului se va juca luni, la Craiova.
Recomandări: