Cluj-Napoca își pregătește viziunea în materie de mobilitate pentru următorul deceniu.
Municipalitatea a găzduit, joi, o nouă dezbatere publică CIIC online, pe tema „Mobilitate”. Această dezbatere face parte din serie de consultări publice pentru realizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2030.
Clujenii vor avea un culoar de mobilitate pietonală și pentru bicicliști, care să urmeze cursul râului Someș. Propunerea a fost lansată în cadrul dezbaterii CIIC, de joi, care trasează principalele obiective ale strategiei de dezvoltare
Joi, 25 februarie 2021, începând cu ora 17.00 va avea loc o nouă dezbatere publică CIIC online, tema acesteia fiind „Mobilitate”. Această dezbatere face parte din serie de consultări publice pentru realizarea Strategiei Integra
Trei ore au discutat autorităţile locale, experţii Băncii Mondiale, reprezentanţii mediului academic şi ai celui de business despre economie, cercetare şi dezvoltare la Cluj-Napoca.
Joi, 18 februarie 2021, începând cu ora 17.00 va avea loc o nouă dezbatere publică online organizată sub cupola Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), tema acesteia fiind „Economie, cercetare, dezvolt
Primăria Cluj-Napoca organizează o nouă serie de dezbateri publice online sub cupola Centrului de Inovare si Imaginație Civică (CIIC).
Prima dezbatere publică a anului 2021, organizată de Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), a dus în discuţie „Bunăstarea tinerilor din Cluj-Napoca și zona metropolitană", pe baza unui studiu interdisciplinar cu pri
Recomandări UltimeleStiri.net: