Şapte locuitori din cartierul Buna Ziua şi avocatul APUC au venit la Consiliul Local Cluj-Napoca să se opună proiectului celor două blocuri pe care o companie off-shore din Cipru a început să le construiască peste drum de Grand Hotel Italia.
Primăria clujeană a trimis peste 3.000 de somaţii proprietarilor de imobile care necesită lucrări de refaţadizare.
Ministerul Sănătății a primit de la Consiliul Judeţean Cluj terenul de 14 hectare din Floreşti pe care va fi construit, cu fonduri europene, Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj.
Întreaga scenă a fost surprinsă de un martor, cu telefonul mobil. În imagini se poate vedea cum o elevă se năpusteşte asupra unei colege, o lovește cu pumnii și cu picioarele, o trântește la pământ şi continuă să o lovească.
14 percheziţii au avut loc miercuri dimineaţa în Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Cluj, la sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale, precum şi la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar în care sunt investigate fapte de abuz în serviciu.
Primarul Emil Boc a anunţat miercuri că municipalitatea doreşte să construiască cinci parkinguri supraterane.
Controale la atelierele de reparaţii şi dezmembări auto din Cluj-Napoca. Cinci service-uri auto au fost suspendate.
În trei ore, polițiștii rutieri au depistat și au sancționat 30 de conducători auto care circulau pe strada Splaiul Independenței, din Cluj-Napoca, cu viteză peste limita legală.
Patru persoane bănuite de trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi folosirea minorilor în scop de cerşetorie, au fost reţinute de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Cluj.