Un număr de 60 de angajatori oferă peste 2.000 de locuri de muncă în cadrul Târgului de Cariere, care vor avea loc pe 3 și 4 octombrie 2018, la Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca.
Absolvenţii de liceu care au ales să înveţe la Cluj, Timişoara sau Sibiu au preferat ingineria, informatica sau medicina.
Îmbunătățirea absorbției fondurilor europene, sporirea investițiilor în infrastructură sau modernizarea instituțiilor de învățământ sunt doar câteva dintre ideile pe care primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, le-a identificat pentru dezvoltarea regiunilor țării.
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de întreținere derulate în scopul îmbunătățirii condițiilor de circulație pe drumul judeţean 161D (DJ 172F) Nireş – Unguraș – Valea Ungurașului.
Studenţii care învaţă în centrul universitar Cluj-Napoca reclamă costurile ridicate ale vieţii şi cheltuielile extrem de mari din oraş cărora trebuie să le facă faţă.
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a participat în data de 29 septembrie 2018, la ședința de board a ACI Europe și la ședința comună ACI Europe – ACI North America desfășurate la Nashville, Statele Unite.
Aceste oraşe sunt o soluţie foarte bună – avem centre universitare, oameni bine pregătiţi, decenţi în pretenţiile lor. Aceştia găsesc în aceste oraşe un mod de viaţă mult mai plăcut: spun că traficul nu este la fel de aglomerat ca în Bucureşti şi aşa mai departe.
Zeci de mii de studenţi din marile centre universitare scot din buzunare sume exorbitante pentru chirii. Preţurile cele mai mari sunt la Cluj, unde chiria unui apartament poate ajunge la 880 de euro, dar şi la Alba Iulia sau Sibiu costurile au explodat.
Românii sunt aşteptaţi la urne, peste o săptămână, la referendumul naţional pentru redefinirea familiei.