Clujului să găzduieşte în 9 şi 19 mai Caravana Docuart. În cadrul acesteia vor fi proiectate documentare de autor, realizate în perioada 2015 şi 2016 şi selectate în competiţia precedentă a festivalului Bucureşti Docuart Fest.
Dintre cele 12 titluri care concurează pentru Trofeul Transilvania 2017, un număr de 8 sunt debuturi.
90 de cluburi şi asociaţii sportive din judeţul Cluj vor primi în acest an 1,2 milioane de lei, fonduri nerambursabile, de la Consiliul Judeţean Cluj. Astfel de finanţări au fost acordate şi de municipalitate.
Un copil de 9 ani a dispărut duminică după-amiază în apele Someşului, când ar fi intrat să se scalde împreună cu mai mulţi prieteni din Cluj-Napoca.
1.320.000 lei va aloca Consiulul Judeţean Cluj, în 2017, pentru diferite lucrări de investiții sau pentru activități derulate de Biserica Ortodoxă. Mai exact, fondurile nerambursabile merg către 161 de culte religioase.
142 de organizaţii nonguvernamentale vor primi 500.000 de lei, fonduri nerambursabile, de la Consiliul Judeţean Cluj pentru organizarea de evenimente culturale în 2017.
Manifestările închinate culturii slave/culturii ruse se vor desfășura cu participarea a doi artiști plastici de renume internațional din Rusia: Anastasia Vdovkina (Moscova/Cluj-Napoca) și Szvetlána Tóth (Moscova/Budapesta).
Peste 20.000 de spectatori au participat la Transilvania Rally, îndeosebi la proba din Florești și la superspeciala de la Cluj Arena.
Fostul premier Dacian Cioloş a declarat duminică, în cadrul unei dezbateri la Cluj-Napoca, că el este un lider creat de media „într-un anumit fel” şi îşi dă seama de faptul că a acumulat un anumit capital, „fără să vrea neapărat”, motiv pentru care o să încerce pe viitor să îl valorifice cât mai bine.