Un tânăr a murit şi alte patru persoane au fost rănite, luni seara, în urma unui accident de circulaţie petrecut în Dej.
Biserica Reformată Calvină din Cluj-Napoca a fost, în 2015, gazda prezentării de modă din cadrul ZAIN – Design Expressions. Anul acesta, show-ul se mută într-o altă locaţie neconvenţională, şi anume la Castelul de la Răscruci.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a lansat, în parteneriat cu Agenţia Naţională de Integritate, primul program postuniversitar din România „Integritate publică şi politici publice anticorupţie” care va pregăti funcţionari publici cu scopul prevenirii conflictelor de interese.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul parașutistului Vlad Lupaș, care a murit sâmbătă, după ce a căzut liber dintr-un avion, de la 3.000 de metri altitudine.
Alpinistul clujean Vasile Cipcigan a cucerit în 1 octombrie 2016 vârful Manaslu (8.156 m) din Himalaya, al optulea din lume ca înălţime. Fără şerpaşi şi fără oxigen suplimentar. El a fost însoţit în expediţie de jurnalistul Titus Crăciun.
Festivalul Toamna Muzicală Clujeană începe luni, 17 octombrie 2016, o săptămână maraton cu recitaluri şi concerte. Clujenii sunt invitaţi să aleagă de la serate camerale, la portrete componistice, seri aniversale şi un concert vocal-simfonic.
Clusterul de Industrii Creative Transilvania este o structură deschisă care își propune să reprezinte interesele tuturor industriilor creative din regiune, atât pe plan național, cât și internațional.
Prima ediție a evenimentului Les Films de Cannes à Cluj-Napoca a adus 2.000 de spectatori la Cinema Victoria, într-un singur weekend, între 14 și 16 octombrie 2016.
Campania electorală a intrat în linie dreaptă, vicepremierul devenind primul potențial candidat la postul de șef al viitorului guvern, iar alți concurenți rămân în plan secund, notează Bloomberg.