Asociaţia a anunţat marţi, pe o reţea de socializare, că va înceta preluare comenzilor cu destinaţia Floreşti, din cauza problemelor pe care le au taximetriştii clujeni cu Poliţia Locală Floreşti.
Clujul ar putea avea într-un timp relativ scurt un tren urban. Vine de la autostradă la Electric Castle.
Sezonul chiriilor ia startul la Cluj-Napoca cu mult înainte de începerea noului an universitar. Dacă luna iulie include oferte pentru toate gusturile şi buzunarele, în septembrie preţurile cresc şi cu până la 30%; locuinţele accesibile fiind astfel situate departe de zona centrală sau semicentrală a oraşului.
Un bărbat a fost sancționat de Poliția Locală pentru că l-a jignit pe primar pe Facebook. ”Și-a trimis bodyguarzii peste mine”, a spus bărbatul.
Peste 900 de copii au rămas fără loc în creşe la Cluj-Napoca, părinţii arătând cu degetul spre familiile din Floreşti care şi-au făcut flotant pe oraş. Edilul comunei clujene spue că toţi micuţii din localitate au locuri asigurate pentrua cest an şi anunţă realizarea a două noi unităţi de învăţământ preşcolar.
Problema accesului către viitorul Spital Regional de Urgenţă din Cluj a aprins spiritele în şedinţa Consiliului Local, de joi, din Floreşti. Mărul discordiei, o bandă suplimentară pentru ambulanţe pe DN1 E60.
O agenţie imobiliară susţine că prețurile apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca au scăzut, în luna mai, cu 19 euro/mp față de luna aprilie, dar totuși au înregistrat o creştere de 71 euro/mp față de aceeași lună a anului precedent, când indicele a înregistrat 1293 euro/mp.
Un accident petrecut sâmbătă seara a fost picătura care a umplut paharul. Un localnic a scris un memoriu adresat Primăriei și Poliției.
Când populația se mărește de cinci-șase ori în mai puțin de două decenii, problemele sunt aproape inevitabile: infrastructură depășită, aglomerație, poluare, servicii publice nesatisfăcătoare.
Recomandări: