Eco Garden Construct Cluj este partener în cadrul evenimentelor care au loc la Roma cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității 2022.
Potrivit informaţiilor Clujust masacrul din Baciu putea fi evitat dacă autoritățile își făceau treaba. Bărbatul care și-a ucis mama și bunica avea de executat o condamnare de un an de închisoare, însă era în libertate, datorită procedurilor birocratice.
Ceea ce ar fi trebuit să fie un citybreak de 3 zile în oraşul Napoli din Italia, în noiembrie, a fost transformat de WIzzAir într-un zbor dus-întors cu distanţă de o oră între aterizare şi decolare.
Un tânăr din Italia a fost testat pozitiv cu variola maimuței, HIV și COVID în același timp.
Nu mai puțin de 23 de destinații de vacanță sunt în continuare disponibile cu plecare directă de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, în cadrul unei vizite făcute în Italia, că acordul de cooperare dintre Ministerul Sănătăţii din România şi Grupul San Donato a permis salvarea vieţii a peste 2.000 de copii români.
Cazurile de infectare cu virusul West Nile au crescut cu 53% în Italia în ultimele şapte zile, a anunţat joi Institutul Superior de Sănătate din Italia, informează ANSA.
Începând de miercuri, 3 august 2022, compania Wizz Air introduce noi zboruri spre două destinații de vacanță, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea unei noi destinaţii spre Italia, respectiv Perugia, operată de către compania aeriană Wizz Air, începând din sezonul de iarnă al anului 2022.