Preşedintelui României, Klaus Iohannis, transmis, sâmbătă, un mesaj pentru credincioşii ortodocşi, greco-catolici, armeni şi din cultele neoprotestante, care celebrează, weekendul acesta, Paştele.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede acordarea de scutiri indirecte de TVA pentru organizaţiile non-profit care realizează activităţi de construire, modernizare, reabilitare de spitale şi dotarea acestora cu echipamente.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede că zilele de 6 şi 7 ianuarie, Botezul Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Președintele României, Klaus Iohannis, i-a răsplătit cu medialii pe eroii români care au controbuit la eforturile salvatorilor după cutremurul cumplit care a lovit Turcia. Printre cei decorați se află clujeanul Rareș Urs.
Întrebat, joi, despre acuzaţiile de plagiat în cazul ministrului Lucian Bode, președintele Klaus Iohannis a spus că „e adevărat că sunt probleme” care „trebuie luate foarte în serios” și că se așteaptă ca „până la rocadă” PNL să ia o decizie în acest sens.
Klaus Iohannis afirmă că România priveşte cu speranţă şi încredere către noul an, după ce "provocările de proporţii istorice" pe care ţara le-a avut de înfruntat au scos în evidenţă "tăria de caracter".
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, îi surclasează la capitolul încredere, potrivit unui sondaj IRES, pe cei mai importanţi lideri politici - Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu.
Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, a vorbit marţi despre momentul demisiei din funcţie şi despre faptul că nu se comunică cu preşedintele foarte mult, ci sunt comunicări instituţionale.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat ieri că că timpul celor două Europe a trecut şi că românii trebuie să privească la 2023 „cu optimism”.