Antrenorul formației din Gruia se consideră victima publicului la meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj.
Jucătorul Universității Cluj a fost victima unei intrări cu ambele picioare a rivalului său de la CFR, care a fost sancționată doar cu cartonaș galben.
Antrenorul Universității Cluj a criticat maniera de arbitaj a centralului Radu Petrescu.
Formația pregătită de Dan Petrescu a învins-o pe cea condusă de Eugen Neagoe, scor 2-1, toate golurile fiind înscrise din lovituri de pedeapsă.
Mijlocașul în vârstă de 33 de ani se bazează și pe susținerea venită din tribune la meciul din Superligă contra CFR-ului.
Liga Profesionistă a anunțat datele de disputare ale jocurilor din etapele 2 și 3 din returul sezonului regulat.
Fotbalistul a strâns peste 50 de meciuri pentru "feroviari", în perioadă petrecută în Gruia.
Doi jucători ai campioanei au fost incluși în 11-le ideal al rundei cu numărul 14 din sezonul regulat.
Antrenorul formației din Gruia s-a declarat nemulțumit de un aspect al jocului elevilor săi.
Recomandări: