Portarul lituanian care nu s-a mai alăturat lotului campioanei după plecarea lui Marian Copilu a rupt înțelegerea cu formația din Gruia.
Experimentatul mijlocaș al campioanei se află pe locul secund într-o ierarhie a celor mai buni pasatori din prima ligă, dintre fotbaliștii aflați în activitate.
Formația din Gruia a ajuns la un acord cu clubul de la malul mării pentru transferul a doi jucători de viitor.
Formația din Gruia s-a impus la Craiova, iar trei dintre jucătorii campioanei au fost incluși în cel mai bun 11 al rundei cu numărul 16 din sezonul regulat.
LPF i-a inclus pe doi dintre fotbaliștii formației din Gruia cel mai bun 11 din prima parte a sezonului regulat al Ligii 1.
Formația pregătită de Dan Petrescu a câștigat jocul din runda cu numărul 16 a sezonului regulat, scor 2-0.
Fundașul în vârstă de 35 de ani a vorbit pe larg despre despărțirea de formația din Gruia.
Noul președinte al formației din Gruia a vorbit pe larg despre situația financiară a clubului și modul în care clubul poate scăpa de cheltuieli.
Campioana ultimelor patru ediții din Liga 1 se confruntă cu probleme financiare, iar oficialii “feroviarilor” se gândesc la reorganizare.
Recomandări: