Municipiul Cluj Napoca va cumpăra autobuze electrice lungi cu burduf, care vor circula și pe trasee metropolitane.
În proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Cluj sunt prevăzute comunele Băișoara, Beliș, Ciucea, Izvoru Crișului, Mărișel, Mănăstireni, Mărgău, Măguri-Răcătău, Negreni, Poieni, Rîșca, Săcuieu, Săvădisla și Sâncraiu.
Secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi proiectelor Europene, Hegedus Csilla, susține că, prin PNRR, vor fi reabilitate cinci castre romane, 10 biserici de lemn, cinci mănăstiri şi cetăţi dacice.
Municipiul Cluj Napoca va cumpăra autobuze electrice lungi cu burduf, care vor circula și pe trasee care deservesc comuna Florești.
După ce, în urmă cu o lună, consilierii USR au votat împotriva Muzeului Identității Transilvănene, motivând că au nevoie de mai multe informații, în ședința extraordinară a CL Florești, de joi, 21 aprilie 2022, proiectul a întrunit voturile necesare și a fost aprobat.
Peste 1.000 de cereri au fost depuse pentru eficientizarea energetică şi asigurarea siguranţei seismice a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice, a anunţat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.
Trei dintre obiectivele turistice propuse de Consiliul Județean Cluj au fost incluse de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în lista rutelor turistice/ culturale ce urmează a fi promovate cu ajutorul fondurilor europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a afirmat marți că mii de cabinete de medicină de familie vor putea fi dotate cu echipamente şi aparatură pentru screening, din fondurile prevăzute în PNRR.
Lotul UMB Nădășelu – Zimbor de pe Autostrada Transilvania, singurul contract în lucru cu finanțare prin PNRR, a ajuns la aproape 25% stadiu fizic de execuție, după primul an de șantier.