Opt dintre fotbaliștii celor două rivale din oraș, CFR și Universitatea, au fost convocați la loturile naționale ale României.
Comisia de analiză și selecție a proiectelor pentru finanțare nerambursabilă din fonduri publice a structurilor sportive a publicat sumele propuse. Bugetul este de 10.450.000 lei.
Golgheterul “Șepcilor roșii” a bifat o performanță alături de selecționata U19, însă își dorește să sărbătorească și la finalul sezonului din eșalonul secund.
Deși este pauză competițională, jucătorii pregătiți de Erik Lincar și staff-ul său au avut parte de un antrenament intens pe Cluj Arena.
Căpitanul uneia dintre formațiile importante din prima ligă consideră că “feroviarii” au în continuare prima șansă la un nou titlu.
Formația pregătită de Erik Lincar a încheiat la egalitate jocul împotriva liderului Petrolul, scor 0-0, în primul meci al play-off-ului din eșalonul secund.
Primarul a vorbit despre finanțarea clubului, dar și despre situația din campionat a formației pregătite de Erik Lincar.
Fundașul stânga a fost transferat de urgență, după accidentarea titularului de pe acel post, Florinel Mitrea.
Antrenorul “Șepcilor roșii”, Erik Lincar, a prefațat primul joc din play-off al echipei sale, deplasarea de pe terenul liderului, Petrolul.