Cele trei sportive care se află între cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii vor participa la Transylvania Open, în perioada 8-16 octombrie.
Bianca Andreescu, campioana de la US Open 2019, a fost eliminată în turul trei de către Caroline Garcia, campioana de la WTA Cincinnati.
Fostul lider mondial își menține poziția în ierarhia mondială, care e condusă de Iga Swiatek (Polonia).
Sportiva în vârstă de 29 de ani a revenit între cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii.
Jucătoarea în vârstă de 31 de ani a câștigat duminică turneul WTA 250 din Sicilia.
Irina Begu a trecut în finala turneului WTA 250 de la Palermo, după 3-6, 6-3, 6-4 cu Sara Sorribes Tormo.
Irina Begu a ajuns în semifinalele de la Palermo, după victoria de vineri seară, împotriva lui Daine Parry.
Fostul lider mondial a urcat două poziții în cel mai recent clasament.
Chiar dacă ambele au cedat în penultimul act al turneului din Marea Britanie, cele două jucătoare au avansat în ierarhia mondială.