Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj- Napoca avertizează proprietarii de terenuri că incendierea în scopul igienizării de primăvara este interzisă, dacă nu se respectă condiţiile legale. Amenzile ajung până la 6.000 de lei.
Va fi interzisă organizarea picnicurilor în alte zone decât cele special amenajate, dotate cu facilităţi şi utilităţi.
Amenzi pentru firmele de transport public de călători, de săptămâna viitoare, dacă grila de sancţiuni va fi aprobată mâine de Consiliul Local din Cluj-Napoca.
Nouă persoane care au participat la protestele de la Târgovişte din ultimele zile au fost amendate de jandarmi cu 9.000 de lei în total, oamenii legii făcând cercetări pentru a identifica şi alţi manifestanţi, a declarat, marţi, şeful Jandarmeriei Dâmboviţa,Viorel Matei.
Peste 600 de amenzi şi 34 infracţiuni constatate, este bilanţul poliţiştilor clujeni, weekendul trecut.
Opt infracţiuni constatate, 52 de permise auto reţinute şi peste 500 de amenzi aplicate. Acesta este bilanţul weekend-ului pe drumurile din Cluj.
Mai bine de 80 amenzi aplicate într-o singură zi, după ce poliţiştii clujeni au ieşit ieri în stradă ca să-i înveţe pe şoferi să acorde prioritate pietonilor.
În urma unei acţiuni de combatere a şederii ilegale a străinilor pe raza municipiului Cluj-Napoca au fost depistaţi trei cetăţeni străini.
Zeci de TIR-uri şi camioane au tranzitat într-o singură zi oraşul Cluj-Napoca ilegal după deschiderea centurii de ocolire Vâlcele - Apahida, dar totalul amenzilor aplicate ajunge la doar 26, în două săptămâni.