Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Ilfov, la Cornetu, iar din primele informaţii rezultă că nu sunt victime, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Lumina adusă de la Ierusalim a ajuns aseară târziu pe aeroportul din Cluj-Napoca, cu un charter de unde zeci de preoţi au dus-o în parohiile lor.
Condiţiile meteo nefavorabile au dat astăzi peste cap programul zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.
O cantitate de 15 tone de alimente şi medicamente strânse la Cluj au plecat în această după-amiază spre zonele sinistrate din sudul ţării. Ajutoarele au fost strânse în cadrul campaniei "În realitate eşti mai bun", organizată de Ministerul Apărării Naţionale şi Realitatea TV.
Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost transportat, joi seară, cu un avion medical de la Cluj-Napoca pentru a fi internat la un spital din Bucureşti, după ce a suferit mai multe fracturi în urma accidentului rutier în care a fost implicat, petrecut în localitatea clujeană Izvorul Crişului.
Pentru a doua oară în ultimele trei zile, zborul Wizz Air cu destinaţia Londra a fost anulat.
Din cauza ceţii dense, administraţia aeroportului Cluj-Napoca a anulat cursa spre Londra, zborul spre Viena fiind amânat.