Ministerul Afacerilor Externe a lansat o licitaţie pentru achiziţionarea unor bilete de avion, valoarea estimată a contractului fiind de 19 milioane de lei fără TVA, în timp ce Camera Deputaţilor cumpără bilete pentru rute interne în valoare de peste 3,5 milioane de lei fără TVA.
Cei doi membri ai echipajului unui avion militar E/A-18 Growler, specializat în război electronic, au fost suspendaţi vineri, după ce au folosit aeronava pentru a desena, cu gazele de evacuare, un penis uriaş pe cer.
Un avion de pasageri a avut dificultăţi majore la aterizarea în Austria, fiind redirecţionat, din cauza vântului extrem de puternic, către un alt aeroport.
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp deschis, în apropierea localităţii Vinţu de Jos din judeţul Alba.
Aeroportul Punta Cana International din Republica Dominicană vine cu o ofertă inedită pentru pasageri. Aceştia vor putea aştepta avionul, într-o piscină panoramică, cu vedere la pistă, aflată la doar câţiva metri de aeronavele care tocmai au aterizat sau se pregătesc să decoleze.
Oraşul Cluj-Napoca a fost inclus pe lista celor mai ieftine 33 de destinaţii europene, în funcţie de preţul biletului de avion, de către cotidianul spaniol El Pais.
Aeroportul Internațional ,,Avram Iancu” a anunţat programul zborurilor operate din și spre Cluj-Napoca, valabil pentru perioada 1 – 30 septembrie 2017.
„Ziua porţilor Deschise” şi „Câmpia Turzii Air Show”, sâmbătă, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii. Militarii au sărbătorit şi Ziua Imnului Naţional. Record de public: peste 7.000 de persoane.
Ți se pare că petreci prea mult timp în trafic, în drum spre serviciu?