În urma victoriei cu emoții obținute în fața Academicii Clinceni, un singur “feroviari” se află printre remarcații cele de-a doua runde din sezonul regulat.
Gigi Becali e marcat pe viață de un transfer ratat. Acesta spune că greșeala de a nu semna cu decarul de la CFR Cluj, Ciprian Deac, l-a costat 4 campionate.
Băieţii lui Marius Şumudică au avut în sfârşit timp şi de ședința foto de la startul noului sezon.
Fostul fundaș al campioanei a ajuns la o înțelegere cu formația din capitală.
Formația din Gruia e pe cale să refacă perechea ofensivă care impresiona în urmă cu cinci ani la Astra Giurgiu.
Formația pregătită de Marius Șumudică a obținut cele trei puncte în a doua etapă a sezonului regulat, grație unui gol înscris în ultimele minute.
Fotbalistul care mai are un an de contract cu formația din Gruia a fost suspendat pentru doaj în luna aprilie.
Brazilianul ar putea reveni în Liga 1, după s-a despărțit de formația din Gruia la finalul sezonului trecut.
Antrenorul din Gruia, Marius Șumudică, a făcut declaraţii despre salariul lui Denis Alibec, lovitura verii la transferurile din vară de la clubul CFR Cluj.