UEFA a infirmat posibilitatea de a extinde play-off-ul. Forul european a respins solicitarea LPF de prelungire a termenului limită pentru anunțarea echipelor calificate în cupele europene. Astfel, play-off-ul trebuie încheiat până la data de 3 august.
Campioana CFR Cluj a fost lovită puternic de pandemie: numărul cazurilor de coronavirus ar fi ajuns la 20. Antrenorul Dan Petrescu este şi el confirmat cu Covid-19 şi a fost internat.
Fostul antrenor din Gruia a povestit un episod din scurtul său mandat alături de formația clujeană.
Stopperul campioanei este dorit de una dintre fostele adversare ale “feroviarilor” din Europa League.
Vestea problemelor de sănătate ale lui Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, a ajuns și în Anglia, unde fostul star de la Chelsea nu a fost uitat. "Get well soon, super Dan", a fost unul dintre comentariile articolului din The Sun.
Fostul antrenor al “feroviarilor” a lansat un nou atac la adresa clubului din Gruia, după ce fiul său a fost îndepărtat din academia campioanei.
Antrenorul și atacantul campioanei au ieșit pozitivi în cursul dimineții, însă vor efectua o nouă rundă de testări.
LPF vine cu o soluţie în cazul în care se anulează campionatul. Dinamo şi CFR Cluj sunt focare de COVID-19 în Liga 1.
Antrenorul campioanei este ultimul pe lista reprezentanților clubului care a fost infectat cu COVID-19.
Recomandări: