Un număr de 56 candidați au absentat, iar, pentru tentativă de fraudă, în județul Cluj, a fost eliminat un candidat. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.
Proiectul Centrului de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie Cluj-Napoca a ajuns la faza demarării lucrărilor de execuție.
Dave Rogers, un actor din Statele Unite ale Americii, alături de soția sa Elena Beuca Rogers, regizor, oferă mâncare și o pauză de la realitatea cruntă pe care o trăiesc copiii și adulții din Ucraina care și-au pierdut casele.
Peste două sute de persoane diagnosticate cu COVID-19 sunt internate, în prezent, în spitalele din Cluj.
Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea extinderii rețelei de alimentare cu apă potabilă în localitățile Frata, Pădurea Iacobeni și Poiana Frății, din comuna Frata.
Hidrologii au emis, marţi, o atenţionare Cod Galben de inundaţii care vizează mai multe județe din țară, printre care și Cluj.
Pompierii clujeni au intervenit cu o autospecială și un echipaj SMURD la un accident rutier produs pe raza localității Brăișoru, comuna. Sâncraiu.
O autoutilitară și două autoturisme au fost implicate, marți, într-un accident rutier pe Calea Turzii din Cluj-Napoca.
Peste jumătate din cazurile active de COVID-19 din județ sunt în municipiul Cluj-Napoca.