Numărul locurilor în învăţământ va creşte cu 75.000 în ciclul primar odată cu organizarea clasei pregătitoare şi cu 20.000 locuri în profesional, în schimb vor fi cu 25.000 mai puţine în clasa a IX-a, potrivit proiectului Ministerului Educaţiei privind cifra de şcolarizare în anul 2012-2013.
Părinţii care au riscat să îşi înscrie copiii în clasa întâi sau cea pregătitoare abia în etapa a doua, au aflat astăzi dacă aceştia au fost admişi la şcoala mult dorită. În timp ce liceele din centrul oraşului au fost nevoite să refuze zeci de elevi, cele de cartier au rămas cu locuri libere.
Concursul naţional pentru elevi cu deficienţe de auz are loc la Cluj, între 4 şi 7 aprilie, la Liceul pentru Deficienţi de Auz din Cluj-Napoca.
Peste 1.600 de elevi clujeni au participat astăzi la acţiunea de ecologizare a zonelor verzi din municipiu.
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca va putea fi vizitat de luni până duminică, în cadrul "Săptămânii Altfel" din sistemul de învăţământ, pentru a le permite elevilor să viziteze instituţia de cultură.
Şcoala de poliţie din Cluj va pregăti şi anul acesta agenţi, chiar dacă absolvenţii de anul trecut aşteaptă încă să fie angajaţi în Poliţie. Luna viitoare, Ministerul de Interne va publica cifrele de şcolarizare, iar în această toamnă va fi organizat examenul de admitere. În caz contrar, şcoala riscă să-şi piardă acreditarea ca instituţie de învăţământ.
S-a dat startul etapei a doua de înscrieri în clasa pregătitoare. De data aceasta, părinţii au fost lăsaţi să aleagă şcoala... cu condiţia să mai găsească loc liber.
În cadrul unui proiect derulat la nivel naţional, elevii de la şcoala "Avram Iancu" din Dej învaţă cum să protejeze natura prin colectarea şi compactarea pet-urilor.
Tragedia de la şcoala din comuna Viişoara, judeţul Dâmboviţa, în care o fetiţă de 9 ani s-a înnecat în fosa septică, se poate repeta oricând la Cluj. Peste 80 de clădirile din judeţ unde funcţionează şcoli sau chiar grădiniţe au în continuare toaletele în curte. Sute de copii, unii chiar preşcolari, învaţă în astfel de condiţii.