Autorităţile din Bosnia şi Herţegovina au anunţat că de joi cetăţenii statelor membre, inclusiv românii, vor fi nevoiţi să prezinte, la graniţă, un test negativ COVID-19, efectuat în ultimele 48 de ore, pentru a li se permite accesul, potrivit MAE.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni seară că este "mare nevoie" de legea carantinării şi izolării şi a dat asigurări privind disponibilitatea sa de a participa la dezbaterile din Parlament asupra acesteia.
Tot mai multe state interzic accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe teritoriile lor, din cauza înrăutățirii situației infectărilor cu coronavirus în România. Sunt 20 de state care au introdus restricții, iar 14 dintre acestea sunt țări membre ale Uniunii Europene.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi seara, că România s-a înscris în sistemul european pentru vaccin. „Vrem să avem prioritate şi vrem să avem acces la tot tratamentul care concură la vindecarea infecţiei COVID”, a declarat Tătaru.
Directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, Hans Kluge, susține că un al doilea val de coronavirus ar putea fi evitat.
Numărul deceselor înregistrate pe continentul europeana a crescut cu 159.000 față de media perioadei, anunță directorul Organizației Mondiale a Sănătății în Europa, Hans Kluge.
Europa trebuie să se pregătească pentru un al doilea val de COVID-19, a avertizat directoarea Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Andrea Ammon, într-un moment în care numeroase ţări au anunţat ieşirea din izol
Statele europene vor marca vineri prin ceremonii discrete Ziua Victoriei, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
Serviciile de urgență europene au înregistrat o creștere cu până la 60% a apelurilor din partea femeilor victime ale violenței conjugale, în timpul crizei provocate de noul coronavirus.