Emil Boc a vorbit, la ZIUA LIVE, despre dezideratul de neutralității climatice pentru Cluj-Napoca și nevoia de infrastructură energetică pentru ca orașul să se dezvolte.
Începând cu acest an, în România se va fabrica un autoturism electric.
În România există 42.000 de mașini electrice în circulație.
Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat data la care va debuta „Programul Rabla” 2024.
La stadionul din Parcul Central urmează să fie instalate 10 stații de reîncărcare, fiind create 20 de puncte de reîncărcare și un număr de 20 de locuri de parcare.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat, miercuri seară, că statul român ar putea suporta o parte din leasingul maşinilor electrice, pe model francez, şi că va avea o discuţie cu producătorii şi importatorii de astfel de autoturisme.
Potrivit unui OUG, tichetul „Rabla Plus” ar urma să scadă din 2024, de la o valoare de aproape 11.000 euro, la puțin peste 2.000, iar constructorii auto din România se declară „șocați” de această decizie.
Consilierii locali vor aproba tariful de reîncărcare la stațiile publice aflate în administrarea Serviciului Public de interes local pentru administrarea parcărilor din municipiul Cluj-Napoca.
Ionuț Morar, Director General BT Leasing, a vorbit despre activitatea de leasing din cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania, din acest an.
Ministrul Mediului, liberalul Mircea Fechet, a declarat joi, că a avut discuții atât cu premierul Marcel Ciolacu, dar și cu oficialii AFM pentru modificarea programului Rabla.
Recomandări: