Primarul Clujului, Emil Boc, va fi invitatul lui Ionel Lespuc, în această seară, de la ora 20.15, la o Ediţie Specială Realitatea TV Cluj.
Preşedinte spectator, parlament întărit, prefecţi decorativi şi alegeri din doi în doi ani sunt principalele amendamente constituţionale propuse de USL.
Vicepreşedintele PDL Traian Igaş a declarat, miercuri, că personal consideră că un potenţial candidat la Preşedinţie în 2014 din partea partidelor de dreapta este Emil Boc, "un om de o integritate morală deosebită, care se bucură şi de apreciere la nivelul Europei şi în PPE".
Devierea râului Someş, necesara pentru a face loc noii piste a aeroportului clujean, va fi realizată în 2 ani. Asta cu conditia ca proiectul sa primeasca finantare de la bugetul statului, avertizează conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Somes-Tisa.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, îi adresează preşedintelui Traian Băsescu "rugămintea" de a promulga legea adoptată de Senat prin care a fost introdus bacalaureatul profesional pentru cei care nu doresc să meargă la facultate şi care urmează să se aplice din anul şcolar 2012-2013.
Deputatul PDL Elena Udrea susţine că preşedintele Traian Băsescu este, "în mod evident", singurul actor politic credibil pentru partenerii europeni şi americani şi ar putea repara răul făcut României de "acţiunile abuzive ale USL împotriva democraţiei şi a statului de drept".
Demisiile ministrului Administraţiei şi Internelor, respectiv a ministrului delegat pentru Administraţie reprezintă o victorie a PDL-ului, subliniază preşedintele filialei clujene a partidului, Daniel Buda.