Oraşul ucrainean Ivano-Frankivsk, aflat la 250 km, în linie dreaptă, de Cluj-Napoca, se pregăteşte de invazia rușilor şi solicită ajutorul orădenilor.
CFR Cluj a anunțat marți transferul mujlocaşului din Ucraina, Lovro Cvek. Jucătorul în vârstă de 26 de ani, de la Zorya Luhansk, a oferit și primele declarații după ce a parafat contractul cu gruparea din Gruia.
Președintele Joe Biden l-a numit categoric pe Vladimir Putin un „criminal de război” pentru atacul care se desfășoară în Ucraina, unde spitale și maternități au fost bombardate, iar mii de civili au fost ucişi, titrează The Independent.
Bombardamentele rusești asupra unor dintre orașele ucrainene sunt atât de intense, încât autoritățile sunt obligate să îngroape fără vreo ceremonie religioasă, în gropi comune, zeci de victime civile, relatează BBC.
În discursul său video de miercuri noaptea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „lumea trebuie să recunoască oficial că Rusia a devenit un stat terorist”, transmite BBC.
Jurnalista care a protestat în direct într-un studio de ştiri al televiziunii de stat din Rusia pentru a denunţa războiul din Ucraina a declarat miercuri pentru Reuters că se teme pentru siguranţa sa.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat, miercuri, că Rusia este pe punctul de a conveni asupra unor părţi ale unui posibil acord de pace cu Ucraina, după ce Kievul a acceptat să discute despre neutralitate.
Forţele armate ale Ucrainei au lansat o contraofensivă împotriva armatei ruse, anunţă Sky News.
Iahturile bogaţilor ruşi au avut prim-planul în relatările media, dar sunt şi alte obiecte supuse confiscării de către autorităţile internaţionale.