Un copil din Bonţida s-a înecat în Someş, în urmă cu puţine momente.
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp în intersecţia dintre strada Fabricii şi Bulevardul Muncii.
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe strada Tăietura Turcului. Din primele informaţii, două persoane sunt rănite.
O femeie a încercat să se sinucidă în această dimineaţă, după ce şi-a dat foc, în localitatea Dezmir.
Un Tir încărcat cu cereale s-a răsturnat în urmă cu puţin timp, pe Piatra Craiului.
Înghesuială la voluntariat. Peste 500 de studenţi de la Facultatea de Medicină s-au prezentat pentru a deveni voluntari SMURD. Este un record la nivelul Clujului, însă în final vor fi selectaţi numai 60 de studenţi.
Peste 500 de studenţi ai facutăților Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca încep luni, 5 martie, cursul de inițiere pentru formarea de paramedici în cadrul SMURD Cluj.
Două echipaje ale Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), adică 10 persoane, vor primi zilnic prânzul şi cina din partea cantinei primăriei. Conform primarului interimar Radu Moisin, propunerea urmează să fie dezbătută şi aprobată pe 29 februarie de către Consiliul Local (CL) Cluj-Napoca.
Trei ambulanţe au fost accidentate in acelasi loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Astăzi, o masina SMURD in misune s-a ciocnit de un autoturism care venea dinspre Muzeul de Arta. Vinovat este se pare, soferul autoturismului care nu a acordat prioritate de trecere masinii de ambulanta care avea semnalele luminoase si sonore in functiune.