Deputatul PSD Florin Iordache a fost internat de urgență, joi dimineață, la Spitalul Floreasca.
Deputatul USR, Matei Dobrovie, a iniţiat o propunere legislativă care vizează modificarea art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului, în sensul în care pacienţii vor putea oferi donaţii numai unităţii sanitare unde au primit îngrijiri, nu şi medicilor curanţi.
Alexandru Arşinel a fost externat, luni, de la Spitalul Universitar, actorul precizând că a fost salvat de o echipă de medici "care munceşte de dimineaţă până noaptea târziu".
Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească este asigurată în permanenţă în perioada 30 noiembrie 2017 – 04 decembrie 2017 în toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice.
Conducerea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj împreună cu deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, au vorbit luni, într-o conferinţă de presă, despre problemele cu care se confruntă unitatea medicală.
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost electrocutat sâmbătă, în zona depoului din Dej-Triaj, din Cluj. Bărbatul a ajuns pe picioarele lui până acasă, iar apoi s-a prăbușit la pământ.
Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj face apel la societatea civilă şi la mediul de afaceri să sprijine financiar unitatea, existând riscul încetării activităţii din cauza datoriilor.
Alexandra Furnea, unul dintre supravieţuitorii de la Colectiv, scrie, la doi ani de la incendiu, infernul prin care a trecut după noaptea de 30 octombrie 2015. Tânăra prezintă realitatea cruntă dintr-un spital românesc, dar şi cum au ajuns rănile ei pline de infecţii intraspitaliceşti.
Evoluţia stării de sănătate a clujeanului rănit în atacul din Las Vegas este una bună. Tatăl tânărului a povestit cum a ajuns fiul său să fie rănit şi cum a fost salvat de o fată care se afla în zonă.