Formația din capitala Cehiei a decis suma pe care o dorește în schimbul internaționaului român de care se interesează CFR Cluj.
Transferul internaționalului român în Gruia este cea mai importantă mutare realizată de o echipă din Liga 1 în actuala stagiune.
Deși a părăsit clubul din Gruia la finalul anului trecut, conducerea campioanei încearc să îl convingă pe argetinian să se întoarcă pentru a treia oară alături de “feroviari”.
Formația din Oltenia a decis să se despartă de mai mulți jucători, iar unul dintre ei este apărătorul aflat pe lista clubului din Gruia.
Mijlocașul argetinian își dorește să revină alături de “feroviari”, deși s-a despărțit de trupa lui Dan Petrescu la finalul anului trecut.
Internaționalul de tineret a decis să părăsească Leicester City în vară și să debuteze la seniori în tricoul formației din Gruia.
Un fost jucător de la FCSB și, totodată, internațional român recunoaște că și-ar dori să joace în Gruia și îi susține pe “feroviari” în lupta pentru titlu.
Clubul din Gruia se află pe primul loc în topul formațiilor din primul eșalon care au transferat jucători din străinătate.
Campioana ar putea rămâne fără unul dintre pionii echipei, care are o ofertă importantă din punct de vedere financiar.