Profesorul universitar dr. Gérard Bossuat de la Universitatea Cergy-Pontoise, Franţa, va primi titlul de Doctor Honoris Causa la UBB. Ceremonia va avea loc mâine, la ora 11, în sala Aula Magna.
Studenţii doctoranzi din Universitatea „Babeş-Bolyai" acuză instituţia că nu le-a plătit asigurările medicale, potrivit Legii Educaţiei. UBB şi CAS găsesc portiţe de scăpare, iar studenţii trebuie să-şi achite asigurările de sănătate din propriile buzunare.
Gala CineMedia, ce include proiecţii de filme ale absolvenţilor Facultății de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, va avea loc vineri, în intervalul 10-15.
Situaţia politică din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii a fost analizată astăzi în cadrul unei dezbateri organizate la Facultatea de Studii Europene. Invitaţii prezenţi la eveniment au concluzionat că interesul României şi al Uniunii Europene este pentru stabilitate economică şi politică în aceste zone.
Participant la şedinţa comisiilor care au cerut demisia fostului rector al UBB, senatorul UDMR Laszlo Attila spune că a asistat la o „execuţie publică".
Proaspăt demisionat din funcţia de şef al Institutului Cultural Român, clujeanul Andrei Marga explică într-un comunicat de presă de ce a recurs la demisie.
Spectacolul "Livada de Vişini", prezentat de studenţii de la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai a fost ultimul spectacol prezentat duminică seară în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului internaţional de teatru de la Sibiu. Festivalul s-a încheiat cu un concert Loredana şi un foc de artificii.
Un clujean a fost ales pe lista scurtă, de doar trei persoane, pentru a ocupa din toamnă fotoliul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din partea României.
Decanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai", Florin Streteanu, a fost propus ca judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Celelalte nominalizări ale României la CEDO sunt judecătoarea Iulia Moţoc şi profesorul Bianca Guţan, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.