Fostul mijlocaş al Universităţii Cluj dă probe la echipa din prima ligă olandeză şi, potrivit presei din "ţara lalelelor", a făcut o impresie bună la antrenamente.
Cei doi dau au fost "ochiţi" de un fost tehnician al "Şepcilor Roşii" şi ar putea juca din sezonul care începe în 22 iulie în prima ligă.
Emil Boc a continuat seria întâlnirilor cu locuitorii din cartiere. A fost rândul mănăşturenilor să stea de vorbă cu primarul. Iată ce i-au cerut aceştia edilului...
"Doamna Merkel poate ar trebui să înceapă să tacă atunci când vede câte un microfon!". Acesta este sfatul europarlamentarului clujean pentru concelarul Germaniei.
Senatorul Marius Nicoară şi-a anunţat duminică demisia din funcţia de co-preşedinte al PNL Cluj, printr-o scrisoare deschisă adresată liberalilor. Aflați cum comentează Daniel Buda decizia.
UDMR a reuşit să includă în protocolul semnat cu PNL montarea de plăcuţe trilingve - română, maghiară, germană - la intrările în localităţile în care cele două formaţiuni au majoritate în consiliul local.
Albania conducea România cu 1 la 0 la pauză. Tricolorii nu au mai reuşit să întoarcă rezultatul în repriza a doua şi au fost eliminaţi de la Euro 2016.
În țara mușchetarilor, în capitala galilor, "tricolorii" au doar șansa atacului pentru a continua la Euro. En garde, Albanie! Allez la Roumanie!
România conduce cu 1-0 reprezentativa Elveţiei, prin golul marcat de Stancu din penalty, în minutul 18, după o pătrundere a lui Chipciu în careu, tras de tricou de Lichsteiner.