Aproape 1500 de participanți din toată țara au oferit în weekend un spectacol de mișcare, muzică și culoare la Bistrița, la Campionatul Național de Majorete. Clubului sportiv UMF a adus 4 medalii la Cluj-Napoca.
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a afirmat, sâmbătă, că se strâng "multe acuzaţii" conform cărora liderul AUR, George Simion, "ar avea o legătură cu serviciile de informaţii ruse".
Deputata Oana Murariu, președintele USR Cluj, exclude posibilitatea unei alianțe, fie la nivel local, fie național, cu PSD și cu cei de la AUR.
Liderul forului administrativ județean clujean susține că, dacă actuala alianță de guvernare ar furniza rezultatele dorite, nu ar mai conta niciun alt partid de opoziție sau nicio altă alianță.
Este vorba de liderul deputaţilor UDMR, clujeanul Csoma Botond, care l-a apărat, luni, la „Ora Guvernului”, pe ministrul Sportului Eduard Novak, spunând că este mai uşor să cauţi nod în papură, decât să aduci critici constructive.
Potrivit ultimului sondaj, social-democraţii şi liberal-conservatorii sunt încă în preferinţele românilor care îşi doresc o guvernare social-liberală şi moderată de centru, dar mai ales, preferă să voteze partidele pro-europene. Politicienii răzvrătiţi care au ieşit din partidele mari de elită şi şi-au înfiinţat partide proprii nu prea par să atragă interes, majoritatea având popularitate sub pragul electoral de a intra în parlament.
În condițiile în care nu și-a anunțat candidatura, primarul Clujului, Emil Boc, se clasează pe locul 5 în topul preferințelor românilor. Mircea Geoană are cele mai mari șanse în cursa prezidențială din 2024, conform unui sondaj ATLAS.
Marcel Ciolacu, liderul PSD și președinte al Camerei Deputaților, și-a început discursul de la sărbătoarea Unirii din Focșani cu un citat din Petre Țuțea, un fost publicist și filosof antisemit și legionar.
Liderul AUR George Simion a apărut, luni, în sala de conferinţe din Ministerul Energiei, unde ministrul Virgil Popescu urma să dea explicaţii privind scandalul legat de taxarea prosumatorilor. Evenimentul s-a amânat, iar Simion l-a acuzat pe Virgil Popescu că a fugit.
Recomandări: