Compania și-a propus să înregistreze la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci agenția sa de turism care există pe piață din 1994.
Cunoscutul prezentator de televiziune Dan Negru a călătorit cu compania națională aeriană pe traseul Cluj-Napoca - București, prilej cu care a acuzat politicienii de falimentarea TAROM.
Aeroportul din Someșeni a consemnat 1,33 milioane de pasageri în primul semestru, un trafic dublu față de cel de la Timișoara.
Consiliul Judeţean va demara o nouă etapă de exproprieri, în Cluj-Napoca şi Apahida, pentru amenajarea Someşului, lucrare de care depinde prelungirea noii piste de aterizare-decolare a Aeroportului Internaţional Cluj.
Nici împrumuturile contractate de aeroport nu vor mai fi garantate de forul judeţen. Deciziile, luate în urma unor dezbateri aprinse între consilierii județeni, în ședința de vineri. Preşedintele Alin Tișe a fost contrat, din nou, de un coleg de partid.
Bugetul Aeroportului Internațional ,,Avram Iancu" va fi rectificat în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, astfel încât regia să poată depună cereri de finanţare europeană.
Tribunalul Cluj a anulat hotărârea Consiliului Judeţean Cluj, prin care trei membri noi au fost numiţi în Consiliul de Administraţie de la Aeroport.
Agenția de turism a anunțat că reia din acest sezon estival operarea cu avioane de tip charter de pe aeroportul clujean.
Bugetul de venituri şi cheltuieli al Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj a fost dezbătut astăzi de consilierii judeţeni, după ce acesta a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei din aprilie. Subiectul a stârnit discuţii aprinse.