Marius Bilașco, șeful departamentului de scouting al formației din Gruia a vorbit despre viitorul antrenorului după ce în ultimele săptămâni s-a vorbit despre o plecare a tehnicianului.
Campionii au emis un comunicat prin care le mulțumesc ieșenilor, care au fost de acord ca jocul din șaisprezicimile competiției să se dispute pe terenul “feroviarilor”, deși inițial era programat în Moldova.
Într-o zi în care seniorii au pierdut pe terenul celor de la CSM Reșița, juniorii “Șepcilor roșii” s-au duelat cu juniorii concitadinei CFR Cluj, iar victoriile s-au împărțit între cele două formații.
Atacantul CFR-ului a povestit în presa italiană momentele grele prin care a trecut înaintea să își relanseze cariera în România.
Antrenorul campioanei ar putea “dribla” plata sumei de bani care îl ține încă pe banca formației din Gruia.
Președintele CFR-ului, Marian Copilu, a revenit alături de echipă și a dat asigurări că antrenorul “feroviarilor” va rămâne în Gruia cel puțin până la finalul contractului.
Liga Profesionistă a anunțat datele de disputare ale jocurilor din etapa a 11-a a sezonului regulat.
Clubul din Gruia se luptă cu o formație italiană pentru semnătura atacantului de 1.91 m înâlțime de la HJK Helsinki.
Tehnicianul campioanei României se află pe lista unei formații britanice pentru care a evoluat la mijlocul anilor ’90.
Recomandări: